Parere asupra Produselor


Desi ma pregatisem pentru "favoritele lunii", am renuntat momentan la idee. In sfarsit am reusit sa strang si cateva produse (terminate) pentru a continua seria "Use it up". Incep cu cel mai vechi produs, si anume masca "Pure Nature cu extract de iasomie" Oriflame, probabil singura masca de fata pe care am terminat-o cu greu. Mirosul de iasomie aducea mai mult a tutun pentru mine iar efectul de exfoliere nu aducea cu el si o improspatare a tenului (cum, spre exemplu, este cazul mastii cu sake si orez de la Avon) ci doar o senzatie de uscaciune. Astfel, nu o recomand decat celor cu tenul gras si nu celor cu tenul sensibil, uscat. In materie de oje, stiti ca imi plac cele Farmasi, iar pe cea neagra am folosit-o pana la ultima picatura (desi ambalajul nu prea ma ajuta in demonstratie). Detineam oja S-he de mai bine de 1 an si nu am decat cuvinte de lauda la adresa ei: este rezistenta, pigmentata, nu si-a schimbat consistenta. Lacul top-coat S-he si Oja roz s-au uscat dupa folosirea a 1/2 din fiecare sticluta, motiv pentru care le-am facut cunostinta din nefericire cu cosul de gunoi. Fardul Trio Color Appeal de la L`Oreal pare neterminat, insa cutiuta ii este colorata in culorile fardurilor. Culorile au fost usor de purtat, le-am folosit des, nuantele de mov fiind extrem de usor purtabile. 

Estee Lauder

Despre rimelul Estee Lauder Illusionist, am mai scris review. Balsamul Dove Nourishing Oil Care este de departe cel mai prost balsam folosit in ultimul timp. Mi-a ingrasat parul, s-a clatit destul de greu, nu mi-a facut parul mai matasos. Ce m-a depasit este cum de balsamul in ambalajul standard este cu mult mai bun decat acesta. Mostra Vichy Normaderm a fost ok. Cum sunt comoda, nu folosesc crema in mod curent. Si totusi, aceasta crema este usoara, i-a placut tenului meu uscat-mixt. Serul pentru varfuri deteriorate de la Avon a fost consumat in timp record, mai putin de o luna. Am reusit performanta intrucat imi place mirosul sau si faptul ca lasa parul usor de pieptanat. Am folosit cam 3 pompite la fiecare spalare. Cum am fost cam plimbareata in ultima luna, perioada dintre spalari mi-a fost de max. 2 zile. Creionul Supershock este rezistent si puternic pigmentat. Ziua, l-am folosit pt. trasarea liniilor subtiri pe pleoapa superioara (cu ajutorul unei pensule eyeliner), iar seara, pentru a crea umbre si pentru contur. L-am recumparat si banuiesc ca o sa-mi fac si stoc. Consum cam 1 la 3 luni, deci paguba nu e mare. Voi ce produse ati mai consumat in ultimul timp?