Back


Mai stii ce gust are zambetul meu? Mai stie cineva? Doar eu si insomnia inca mai pastram senzatiile timpului impartit inegal la doi. Cand ma trezesc din somnul meu cu ochi deschisi, resimt efectele unui accident menit sa-mi dezvolte permanent din ziua nefasta, un mosntruos handicap sentimental. Am aceleasi maini, dar le simt arse pana aproape de oasele incinse, am aceeasi inima, dar o simta invelita in straturi groase de palpitatii dureroase. Au fost si zile in care am regretat. Da, m-am luptat cu regretul de a nu putea uita nici macar un detaliu. De exemplu inca mai stiu ce purtai tu, ce purtam eu... Era iarna, ca acum, si mi-ai parut prea dezbracata pentru frigul care ma cuprinsese pe mine. Aveai o haina de culoarea ochilor tai si mainile goale ti se inclestasera pe bratul lui intr-un gest de autoaparare imediat dupa ce mi-ai intins mie una ca sa te cunosc. Sa te cunosc? Sa-i cunosc sotia varului meu, sa-i strang mana calduros si sub picioarele mele sa se deschida un iad care sa ma cuprinda, sa ma inghita treptat. Mi-a fost dor de tine imediat, dupa o zi, dupa un ceas, dupa mirosul tau, dupa dorinta de a-l cunoaste, de a-l inhala ca pe ultima gura de aer inainte de inec. Te cautam peste tot si i-am fost primejdios aproape lui ca sa te pot vedea pe tine. Nimic gresit pentru ca eram din acelasi aluat, nu puteam iubi ceva al sau mai mult decat pe el. Dar printr-o eroare aflata undeva in organismul meu defect, cumva am putut mai mult de atat.

Am cersit din atentia ce i se cuvenea doar lui, am primit putin, atat de putin incat mi-am dorit sa am tot. Ca sa pot dobandi infinitul din ceva limitat, am inceput sa renunt la ce aveam, sa risipesc ceea ce nu ma mai multumea, sa-mi transform linistea in neajuns, sa oscilez intre un altruism imbecil fata de cel care parea sa aiba mai mult decat mine si o invidie criminala care a ucis in cele din urma toata agoniseala sufletului meu. Si m-am certat cu mine, m-am certat cu toti, am fugit stand pe loc, m-am scuns si m-am luptat cu lumina cruda, nemiloasa a realitatii. Daca m-as intoarce in timp, daca n-ai mai fi purtat haina aia descheiata la trei nasturi pentru privirea mea, daca n-ar fi spus “sotia mea”, daca n-ar fi avut in vene aceeasi dragoste, acelasi sange... tot te-as fi vrut si tot te-as fi avut. Am stiut ca esti o completare a mea, ca-mi esti un fel de mana smulsa din umar la nastere, al saselea deget pentru o mana aparent normala, motivul alb al firelor de par taiate scurt, sa nu se vada. E adevarat ca timpul imi strange ranile si ca am intors spatele iadului cu porti deschise, dar mangaierea zilelelor devenite din ieri-azi si azi-maine imi reda senzatia de umezeala a palmelor cand am cunoscut sfarsitul imbracat prea subtire pentru frigul slabiciunilor mele.